rezumat

William Blake a publicat binecunoscutul poem „The Lamb” în colecția sa „Songs of Innocence” în 1789. Acesta examinează probleme legate de creație, inocență și influența divină asupra lumii naturale.

Poezia este alcătuită din mai multe întrebări cu limbaj tocit care sunt adresate unui miel. Vorbitorul începe prin a-l întreba pe Miel despre făuritorul său, întrebându-se cine l-a creat și i-a dat dispoziția sa bună și plină de compasiune. Subliniind caracteristicile Mielului, precum lâna moale și behăitul vesel, nevinovat, poemul evidențiază imaginea unui creator amabil.

Vorbitorul ia în considerare poziția Mielului cu privire la creație în timp ce poemul continuă. Ele leagă Mielul de alte aspecte ale naturii, inclusiv pârâul și soarele, evidențiind coerența și eleganța creației lui Dumnezeu.

La sfârșitul poeziei, vorbitorul informează că Isus Hristos a creat Mielul, numit și „Mielul lui Dumnezeu”. Mielul este folosit ca o metaforă pentru a descrie bunătatea, puritatea și sacrificiul de sine a lui Hristos. Vorbitorul face analogia că creatorul tuturor lucrurilor poate fi văzut și ca un copil, semnificând puritatea și simplitatea prezenței divine.

Poemul „Mielul” exemplifica credința lui Blake în bunătatea și divinitatea care există în mod inerent în toate lucrurile. Subliniază legătura dintre toate ființele vii și creatorul lor și onorează frumusețea inocenței. Poezia este citită frecvent împreună cu „Tigrul”, un poem însoțitor care examinează aspectele conflictuale ale vieții și complexitatea creației.

Analiză

Strofa 1

„Mielul” este o poezie cu un mesaj. În această poezie, poetul îl cinstește pe Domnul nostru Iisus Hristos, care a fost blând și blând ca un miel și curat și nevinovat ca un ied. Tânărul îl întreabă pe Miel dacă știe cine i-a dat viață, i-a dat capacitatea de a se hrăni lângă un râu și peste luncă și l-a binecuvântat cu viață. Puștiul îl întreabă dacă Mielul știe cine i-a dat lâna strălucitoare și mătăsoasă care îi servește drept haine și cine i-a dat glasul frumos care umplea valea de încântare.

În prima strofă a poeziei lui William Blake Mielul, tânărul care intenționează să-i vorbească Mielului descrie pe scurt animalul mic așa cum îl vede. Mielului i s-a dat darul vieții, capacitatea de a se hrăni lângă pârâu și peste luncă, lână strălucitoare și mătăsoasă care îi servește drept haine și o voce dulce care înveselește valea. Știe Mielul cine l-a făcut? De-a lungul versurilor de deschidere ale poeziei se pune aceeași întrebare. Mielul este întrebat cine l-a făcut de către copilul mic, care vrea să știe și el dacă știe. Băiețelul este curios de persoana care și-a dat viața Mielului și a asigurat-o când locuia pe cealaltă parte a pajiștii, lângă râu. H îl întreabă și pe Mielul care i-a dat o acoperire confortabilă pentru corp (haine) care este cea mai moale, mai lânoasă și mai strălucitoare de unde a luat-o.

Aici, cititorilor li se oferă o portretizare realistă a unui miel. Copilul nevinovat îl întreabă continuu pe Miel în poem: „Cine te-a făcut?” Mielul este chestionat și de copilul care i-a dăruit o voce atât de drăgălașă, plină de un ton plăcut pe tot văile învecinate. Inocența copilului, pasul inițial în căutarea adevărului a lui Blake, face strofa să iasă în evidență.

„Copilul Inocenței trăiește intuitiv, se bucură de comuniunea spontană cu natura și vede divinul în orice”.

Strofa 2

În strofa a 2-a a poeziei, există identificarea Mielului, a lui Hristos și a copilului. Pentru că Hristos este blând și smerit ca un miel, merge și el după Miel. Hristos era și un copil când a sosit prima dată în această lume ca Fiu al lui Dumnezeu. În această poezie, copilul se adresează Mielului ca și cum ar fi un alt copil care ar putea înțelege ceea ce se spune. Mielul este blând și blând, la fel ca copilul, aducând copilului o mare plăcere. Poemul surprinde esența copilăriei, inclusiv inocența, puritatea și blândețea ei, precum și dragostea pe care un copil o are pentru lucrurile mici.

Poezia capătă o nuanță religioasă din cauza descrierii lui Hristos ca copil. Este poezie pastorală. O altă reprezentare a plăcerii și purității la Blake este nota de poezie pastorală. Copilul răspunde la întrebările pe care le-a pus Mielului în prima strofă a poeziei lui William Blake Mielul în următoarele zece rânduri din strofa a 2-a. Potrivit copilului mic, persoana care a creat Mielul și a dus numeroasele daruri menționate în primul verset este cunoscută și sub numele de Miel.

Isus Hristos se referă la Sine ca un miel. Iisus Mielul este blând (la fire moale) și blând (supus), și a luat formă umană de copil pentru gloria umanității. Amândoi sunt chemați cu numele lui Isus, iar povestitorul (I) este un copil mic. Pentru a crea Treimea Copilului, Mielului și Răscumpărătorului (Isus), Mielul Îl recunoaște pe Hristos.

Concluzie

În concluzie, poezia lui William Blake „Mielul” onorează sfințenia, inocența și prezența divină care există în lumea naturală. Vorbitorul se întreabă cine este făcătorul Mielului, în timp ce îi pune o serie de întrebări în timp ce îi laudă blândețea și blândețea. Poemul evidențiază legătura dintre Dumnezeu, umanitate și toate celelalte viețuitoare, arătând totodată marele respect al lui Blake pentru frumusețea naturii. Poemul îl leagă pe Isus Hristos de Miel, explicând că Mielul a fost creat de Mielul lui Dumnezeu, subliniind atributele divine ale tandreței, purității și dragostei dăruitoare. Poezia este fermecătoare și inspiră uimire și respect pentru creație, deoarece Blake folosește imagini vii cu un limbaj ritmic. Reamintirea emoțională a bunătății și divinității subiacente din univers oferită de „Mielul” încurajează cititorii să reflecteze asupra semnificației și misterelor mai profunde ale vieții.